Reţeaua de fortificaţii a Bucureştiului este formata din 18 forturi independente şi 18 baterii intermediare, situate la o distanţă medie de 9,5km de centrul oraşului. Perimetrul total măsoară aproximativ 72km.

Construcţia efectivă a forturilor a început în anul 1885 şi a fost finalizată în anul 1896. Proiectul iniţial a fost realizat de către generalul Henri Alexis Brialmont pe baza unui raport al Ministerului de Război. Pentru a se reduce cât mai mult costurile, proiectul a fost modificat pe durata construcţiei. La acea vreme, costurile lucrărilor au depăşit 111 milioane lei aur ceea ce reprezenta cam de trei ori bugetul alocat armatei. Forturile au fost legate între ele printr-o cale ferată, un drum militar (actuala şosea de centură) şi o linie telegrafică.

Forturile au fost organizate iniţial de către comandantul de atunci al «Cetăţii Bucuresci», generalul de divizie Mihail Boteanu.

Forturile şi bateriile intermediare sunt următoarele:

Toate acestea au fost proiectate în mai multe variante, de mai multe tipuri, şi au fost înarmate în consecinţă. Construcăiile au fost gândite pentru a rezista la explozii puternice.

Între cele 18 forturi sunt poziţionate tot atâtea baterii intermediare. Bateriile intermediare au fost înarmate cu obuziere şi tunuri de 120mm. Armamentul forturilor a fost în principal format din tunuri de 150mm, obuziere de 210mm şi tunuri rapide de 53mm. În total, în centura de fortificaţii a Bucureştiului erau poziţionate circa 240 piese de artilerie.

Cu toate acestea, la puţin timp după terminarea construcţiei, în primul razboi mondial, Bucureştiul avea sa fie ocupat de către armata germană fără efort. Dezvoltarea remarcabilă a explozibililor şi a bombardamentelor aeriene a facut ca fortificaţiile clasice să devină inutile începând cu primul război mondial. Acest şoc a fost resimţit din plin când fortificaţiile de la Liège, proiectate de acelaşi general belgian, au fost distruse fără prea multe eforturi de germani. Responsabilii militari români din acele vremuri au intuit ca iniţiativa şi ofensiva iau locul războiului de poziţii bazat pe cazemate şi buncăre. În consecinţă, au demontat rapid piesele de artilerie din forturi, toate tunuri de cea mai buna calitate produse de Krupp, transformându-le în artilerie mobilă. De fapt, forturile erau deja abandonate în momentul în care armata germană se apropia de Bucureşti. Cu alte cuvinte, nu au fost niciodată folosite în scopul pentru care au fost construite.

Vremurile erau deja altele. Mult mai târziu, generalul american George S.Patton [1885-1945] obişnuia să spună: "Fixed fortifications are monuments to the stupidity of man". Se pare că avea dreptate dar acesta nu este un motiv suficient de bun pentru a nu ne mândri astăzi cu ele, pentru a nu le include în istoria noastră.